„Sunt foarte fericit că mi-am prelungit înțelegerea cu Barcelona pentru că aceasta este casa mea si de când am revenit pe Nou Camp, visul meu a fost să-mi închei cariera aici”, a spus Pique, care în 2022 va împlini 14 ani în tricoul blau-grana. Pique este format de Academia Barcelonei, însă în 2004 a ales să meargă în Anglia, la Manchester United. Patru mai târziu se întorcea în Catalonia și a jucat de atunci peste 250 de jocuri în prima ligă spaniolă..
„Este o zi specială! Gerard Pique este un jucător experimentat, un fan Barca de la naștere și să sperăm că vom putea continua să câștigmă trofee împreună. Negocierile nu au fost deloc complicate”, a declarat președintele clubului FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, într-o conferință de presă. Pique a declarat, de asemenea, pentru site-ul oficial al clubului că nu a luat niciodată în calcul să joace pentru altă echipă. „Nu mă pot vedea decât în tricoul Barcelonei. Dacă nu mi-aș fi prelungit contractul, atunci m-aș fi lăsat de fotbal. Joc fotbal, doar pentru că joc pentru această echipă”, a mai spus Pique. Pique are în palmares 3 trofee ale Ligii Campionilor, șase titluri în La Liga. Pe lângă acestea a mai câștigat de cinci ori Cupa Regelui, de cinci ori Super Cupa Spaniei, de două ori SuperCupa Europei și a fost de trei ori învingător la Campionatul Mondial al cluburilor.
Totodată, Pique a anunțat că nu va mai juca pentru naționala Spaniei după Mondialul din vară, din Rusia. „Vor fi ultimele mele meciuri pentru Spania. Am petrecut momente unice la națională. Sunt foarte mândru că am jucat pentru Spania atunci când am avut această șansă. Atunci când nu mai atât de multă motivație sau vrei să te concentrezi pe alte lucruri vine și momentul în care trebuie să zici stop”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER